Multe persoane se confruntă vara cu arsurile solare, mai ales la mare. Briza și apa răcoroasă ne fac să nu ne dăm seama de intensitatea razelor soarelui și de multe ori ne dăm seama prea târziu de faptul că pielea noastră este afectată.
Cauze
Principalele cauze ale arsurilor solare sunt expunerea prelungită la soare și lipsa protecției. Același lucru se poate întâmpla și la solar, dacă facem exces. Persoanele care au pielea deschisă la culoare sunt mult mai predispuse la arsuri. Se recomandă ca înainte de a ne expune la soare să folosim creme și loțiuni cu factor ridicat de protecție, să evităm expunerea între orele 10.30 și 16.30 și să ne acoperim cu haine potrivite. Crema de protecție solară rămâne activă aproximativ 30 de minute, dacă intrați în apă. După acest interval, aplicați din nou. Dacă nu putem evita să stăm în soare atunci când arde mai tare, atunci trebuie să ne acoperim capul cu pălării, șepci, bandane și corpul cu haine de culoare deschisă, care să acopere o suprafață cât mai mare de corp. Nu uitați și de importanța hidratării. Toate aceste măsuri previn atât arsurile, cât și insolația.
Simptome
Primele semne sunt usturimile și înroșirea pielii. Pot să apară frisoane, în cazul șocului termic, febră, vărsături, dureri de cap. Arsurile grave și repetate predispun la apariția cancerului de piele.
Tratament
Dacă vă aflați în situația în care deja pielea este arsă, aplicați soluții după plajă, creme și loțiuni emoliente și calmante (cu aloe vera, gălbenele, hialuronat etc.). Evitați să vă expuneți din nou la soare, înainte ca inflamația să se reducă.
Puteți folosi pentru calmarea usturimii sau durerii antiinflamatoare, comprese reci sau gheață învelită într-un prosop. În cazul în care pielea face pustule, acestea nu trebuie sparte. Atunci când pielea începe să se cojească, lăsați acest proces să își urmeze cursul natural, fără să îndepărtați forțat pielea moartă. Aplicați soluții emoliente și hidratante.