BOLIOncologie

Cancerul de piele – cauze, primele simptome și tratament

Cancerul de piele este o boală care se manifestă printr-o dezvoltare anormală a celulelor pielii într-o anumită zonă de pe corp. În comparație cu alte forme de cancer, cancerul de piele are un risc mai mic de răspândire spre alte zone/organe ale corpului, iar bolnavii au șanse mari de supraviețuire și vindecare completă.

Persoanele cu pielea deschisă la culoare sunt mai vulnerabile să dezvolte un tip de cancer de piele. Boala este favorizată, de cele mai multe ori, de expunerea îndelungată la razele soarelui.

Există trei tipuri principale de cancer de piele:

  • cancerul cu celule bazale este cea mai comună formă de cancer de piele. Apare, de regulă, pe gât și/sau față, sub forma unei umflături care are o culoare lucioasă, de culoare maronie;
  • carcinomul celular scuamos: a doua cea mai întâlnită formă. Apare pe față, urechi și mâini, sub forma unui nodul;
  • melanomul: poate apărea atât pe față cât și pe restul corpului și se poate dezvolta într-o aluniță deja existentă. Alunița își schimbă mărimea, forma și culoarea, iar în unele cazuri poate sângera.

Cauze

Aproape 90% dintre cazurile de cancer de piele sunt cauzate de expunerea la razele soarelui pe o perioadă îndelungată de timp. Totuși, specialiștii avertizează că există și alte cauze importante care favorizează apariția unei forme de cancer de piele:

  • bronzul la solar;
  • cancer de piele în familie;
  • arsurile solare;
  • traumatisme la nivelul pielii netratate corespunzător.

Simptome

Cele trei tipuri principale de cancer de piele se manifestă în mod total diferit.

Cancerul cu celule bazale:

Bolnavii manifestă rar simptome care să-i alarmeze. De cele mai multe ori, acesta apare și se dezvoltă fără durere.

  • leziuni/pete de culoare roz;
  • pete roșii care provoacă mâncărimi;
  • zonă alb-gălbuie, ce se poate confunda cu o cicatrice.

Carcinomul celular scuamos:

  • zone de piele cu aspect scuamos (solzi de pește), care pot sângera;
  • rană deschisă care rămâne nevindecată o perioadă lungă de timp;
  • suprafețe foarte aspre pe corp;
  • nodul mare, crestat pe mijloc.

Melanomul:

Așa cum este menționat și mai sus, acest tip apare, de cele mai multe ori, pe alunițele de pe corp.

În momentul în care sesizați că v-au apărut mai multe alunițe noi sau că altele, deja existente, și-au schimbat forma, dimensiunea și culoarea, este recomandat să mergeți rapid la un medic. Din fericire, cele mai multe alunițe de pe corp sunt necanceroase.

Tratament

Dacă este descoperit și tratat încă din faze incipiente, cancerul de piele se vindecă în totalitate. În caz contrar, descoperit în stadii avansate, cancerul de piele poate pune în pericol viața pacientului.

Așadar, în funcție de momentul în care este descoperit, cancerul de piele se poate trata în cinci feluri:

  • intervenție chirurgicală: îndepărtarea zonei afectate.
  • imunoterapie;
  • terapia țintită;
  • chimioterapia;
  • radioterapia.

Tipul de tratament va fi stabilit de medic, în funcție de stadiul în care se află boala și de starea de sănătate generală a pacientului.

Cum putem preveni cancerul de piele:

Cum cele mai multe tipuri de cancer de piele pot fi prevenite, există câteva lucruri pe care specialiștii ni le recomandă pentru a reduce riscurile îmbolnăvirii:

  • evitarea expunerii la soare în intervalul orar 10:00 – 17:00;
  • folosirea cremelor cu protecție solară ridicată;
  • evitarea bronzului la solar;
  • purtarea de haine care să acopere cât mai mult pielea în orele de vârf.

La finalul anului 2019, cercetătorii de la Societatea de Radiologie din Statele Unite au prezentat rezultatele unui studiu prin care au descoperit că „administrarea unor doze mari de brahiterapie” are un efect bun în vindecarea pacienților care suferă de cancer de piele (brahiterapia este un tratament oncologic avansat, care mai e numit radioterapie internă). Noul tratament are rezultate în cazul în care boala se află în stadii incipiente și nu va mai fi nevoie de intervenție chirurgicală.

Articole recomandate
Afecțiuni dentareAFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEOncologie

Leucoplazia și riscul de cancer oral. Cauze și simptome

2 Minute
Leucoplazia este o afecțiune în care interiorul gurii se formează una sau mai multe pete albe sau leziuni. Leucoplazia este…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEOncologie

Migrena menstruală – Tot ce trebuie să știi

2 Minute
Migrena menstruală sau migrena din timpul menstruației înseamnă o durere de cap puternică ce apare înainte sau în timpul menstruației…
AFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEOncologie

Sindromul ovarului polichistic

2 Minute
Sindromul ovarului polichistic este o problemă hormonală care apare în anii fertili. Femeile care suferă de sindromul ovarului polichistic pot…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *