- Un nou studiu arată că persoanele care dorm doar 5 ore sau mai puțin în fiecare noapte au un risc mai ridicat de a dezvolta probleme de sănătate.
- Studiul amplu, publicat în revista PLOS Medicine, a fost realizat de oameni de știință britanici și francezi pe o perioadă de 25 de ani.
- Cercetătorii au constatat că somnul de cinci ore sau mai puţin la vârste de 50, 60 şi 70 de ani a fost asociat cu un risc mai mare cu până la 40% de a dezvolta mai multe boli cronice, comparativ cu persoanele care dormeau până la şapte ore.
Un nou studiu publicat recent în revista științifică PLOS Medicine a analizat impactul pe care îl are numărul de ore de somn pe noapte asupra sănătății. Oamenii de știință din Marea Britanie și Franța au monitorizat peste 7.000 de persoane, femei și bărbați, cu vârste de 50, 60 și 70 de ani. Cercetarea a arătat că cei care dorm doar cinci ore sau mai puțin în fiecare noapte au un risc mai mare de a dezvolta probleme de sănătate, cum sunt bolile cronice, de inimă, diabet sau cancer, față de cei care dorm mai mult.
Studiul amplu a permis monitorizarea pe o perioadă de 25 de ani a participanţilor la studiul de cohortă „Whitehall II” realizat pe membri din serviciul public britanic. Echipa de cercetători a fost formată din oameni de știință britanici și francezi de la University College London și Université Paris Cité. Aceștia au observat că un somn de doar cinci ore pe noapte la persoane de 50, 60 și 70 de ani duce la creșterea riscului de a dezvolta boli cronice cu 30, până la 40%, comparativ cu persoane care dormeau șapte ore.
Studiul a analizat și legătura dintre durata somnului din timpul nopții și riscul de deces
Studiul a analizat și legătura dintre durata somnului din timpul nopții și riscul de deces în cazul fiecărei persoane monitorizate. Potrivit cercetării, somnul de cinci ore sau mai puţin la vârsta de 50 de ani a crescut riscul de deces cu 25% în cei 25 de ani de monitorizare. Acest lucru este cauzat de faptul că durata scurtă de somn sporește posibilitatea de apariţie a bolilor cronice, care la rândul lor creşte riscul de deces.
Cercetătorii au vrut să afle și cum influențează starea de sănătate a participaților un somn mai lung, de nouă ore pe noapte. În acest caz, nu a fost identificată vreo legătură cu dezvoltarea de boli cronice la persoanele sănătoare de 50 de ani. Totuși, în cazul celor deja diagnosticați cu o afecţiune cronică, o astfel de perioadă lungă de somn a fost asociată cu un risc mai mare cu aproximativ 35% de a dezvolta o altă boală, posibil din cauza problemelor de sănătate subiacente ce afectează somnul, susțin oamenii de știintă.
„Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, obiceiurile lor de somn şi structura somnului se modifică. Cu toate acestea, este recomandat să doarmă timp de şapte până la opt ore pe noapte, asta pentru că duratele de somn peste sau sub aceasta au fost asociate anterior cu boli cronice”, a declarat autoarea principală a studiului, Séverine Sabia.
Studiul a fost susţinut de instituţii precum Institutul Naţional pentru Îmbătrânire, o divizie a Institutului Naţional de Sănătate din SUA, Consiliul de Cercetare Medicală (MRC) din Marea Britanie şi Fundaţia Britanică a Inimii.
Sursa: sciencedaily.com