Uncategorized

EMA susține că există o legătură între vaccinul Astra Zeneca și tromboze

Conducătorul strategiei de vaccinare din cadrul Agenției Europene a Medicamentului, Marco Cavaleri a susținut într-un interviu că există o legătură între vaccinul produs de Astra Zeneca și tromboze. „Putem spune acum că este clar că există o legătură cu vaccinul, dar încă nu știm ce provoacă această reacție”, a declarat Cavaleri pentru cotidianul italian Il Mesaggero.

EMA derulează în aceste zile o analiză în ceea ce privește vaccinul de la Astra Zeneca și anunță că în 7 sau în 8 aprilie va publica rezultatul acesteia, după cum transmit AFP și Reuters. În mai multe state europene (nu și în România), au apărut cazuri de coagulare a sângelui la pacienții care au primit cele două doze din serul produs de Astra Zeneca.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul militar Valeriu Ghiță, a anunțat că până în prezent, începând din luna martie, peste 300.000 de români, fie și-au anulat programarea, fie nu s-au prezentat la vaccinarea cu Astra Zeneca.

 

Articole recomandate
ŞTIRI MEDICALEStudii cliniceUncategorized

Studiu: Persoanele cu o anumită grupă de sânge pot avea un risc mai mare de AVC înainte de 60 de ani

2 Minute
Persoanele cu una dintre grupele de sânge de tip A pot avea un risc mai ridicat de a suferi un…
Uncategorized

Echinaceea: proprietăți și beneficii asupra sănătății

2 Minute
Echinaceea este una dintre cele mai populare plante medicinale din întreaga lume. A fost folosită din vremuri străvechi pentru tratarea…
Uncategorized

Variola Maimuței: primul deces în SUA

1 Minute
Luni, 12 septembrie 2022, Departamentul de Sănătate Publică din Los Angeles a anunțat primul deces din cauza variolei maimuței. Pacientul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *