ŞTIRI MEDICALE

Țânțarii care transmit boli virale sunt tot mai răspândiți în Europa, avertizează OMS

Țânţarii din specia Aedes, care transmit boli virale precum febra Dengue, Zika sau febra Chikunguna, sunt tot mai răspândiți în Europa, a avertizat recent Organizația Mondială a Sănătății. Schimbările climatice şi creşterea temperaturilor au permis insectelor să se reproducă mai uşor, susține un responsabil al OMS în domeniul bolilor tropicale, medicul Raman Velayudhan.

OMS susține că o creştere a numărului cazurilor de febră Dengue şi febră Chikunguna observată în ultimele luni ale anului trecut şi în primele luni ale lui 2023 în unele ţări sud-americane ar putea fi un avertisment pentru ţările din sudul Europei, precum Spania, Franţa, Italia, Grecia sau Croaţia. Temperaturile ridicate care se înregistrează în ţările europene în lunile de primăvară şi vară favorizează înmulţirea ţânţarilor pe continent, notează agenția EFE, citată de Agerpres. Spre deosebire de ţânţarii care transmit malaria, periculoşi noaptea, cei din specia Aedes înţeapă oamenii în timpul zilei, susțin experții OMS. De asemenea, este favorizată apariţia unor focare de infectare în zonele cu mare densitate de populaţie.

„Am înregistrat cazuri de febră Chikunguna în Buenos Aires şi în provincia omonimă, unde nu am văzut niciodată înainte”, a declarat Diana Rojas, responsabilă tehnică a OMS pentru această boală virală şi pentru Zika. Expertul a transmis că este nevoie de o atenţie specială pentru mediile unde se află un mare număr de oameni, precum centrele de învăţământ şi locurile de muncă.

În cazul virusului Zika, ce a determinat OMS să declare epidemia din anul 2015 urgenţă de sănătate publică internaţională, experţii în sănătate au cerut populaţiei mai multă precauţie inclusiv în relaţiile sexuale, pentru că virusul se transmite şi pe această cale, mai scriu sursele citate.

Pentru niciuna dintre cele trei boli virale transmise de ţânţari nu există în prezent un vaccin.

Surse: who.int/Agerpres/Bloomberg

Articole recomandate
Informări oficialeŞTIRI MEDICALE

Modificări importante în sistemul de asigurări de sănătate. Persoanele de orice vârstă își vor putea face gratuit analize medicale şi investigaţii

2 Minute
Persoanele din toate categoriile de vârstă, începând cu doi ani, vor avea acces, o dată pe an, la servicii şi…
ŞTIRI MEDICALEStudii clinice

Cercetătorii au folosit cu succes "inimi reanimate" pentru transplanturile de cord

2 Minute
O nouă metodă de transplant a inimii a fost testată cu succes în SUA, potrivit unui studiu clinic publicat recent…
ŞTIRI MEDICALEStudii clinice

O oră de exerciții fizice pe zi reduce cu 74% riscul de a dezvolta diabet de tip 2

2 Minute
Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Sydney, Australia, arată că activitățile fizice regulate pot reduce riscul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *