Afecțiuni ale ochilorIstoria medicinei

File din istoria medicinei. Prima pereche de ochelari, purtată în Evul Mediu

Conform unei statistici oficiale a Consiliului European de Optometrie și Optică, aproximativ 48% din populația Europei poartă ochelari, din cauza problemelor de vedere. Istoria ochelarilor începe în primele secole ale Evului Mediu, când oamenii au început să utilizeze tot mai des sticla și astfel și-au dat seama că i-ar putea ajuta să vadă mai bine. Află din acest articol cum au apărut, de fapt, ochelarii, și când este bine să-i purtăm!

Istoria ochelarilor de vedere

Potrivit Enciclopedia Britannica, prima pereche de ochelari purtată în Europa i-a aparținut nobilului florentin Alessandro di Spina, care a apărut cu ochelari la ochi într-un tablou realizat în 1352. Mult mai târziu, Domenico Ghirlandaio a realizat un portret al Sfântului Jerome, așezat la birou și purtând ochelari. Astfel, Sfântul Jerome a devenit patronul spiritual al manufacturierilor de ochelari. Primele perechi de ochelari din istorie au fost realizate pentru corectarea hipermetropiei. Apoi, după anul 1500, au apărut și ochelarii cu lentile concave, pentru corectarea miopiei.

Papa Leo al X-lea a fost pictat de celebrul Rafael, purtând o pereche ochelari destinați persoanelor cu miopie. În anul 1508, Leonardo da Vinci a descris pentru prima dată lentilele care stau direct pe ochi, un fel de precursor a ceea ce astăzi numim lentile de contact. O sută de ani mai târziu, în anul 1608, astronomul german Jonannes Kelper a explicat cum pot fi corectate presbitismul și miopia cu ajutorul ochelarilor. Abia în anul 1746 sunt inventate bretelele ochelarilor.  Mult mai târziu, în jurul anului 1784, Benjamin Franklin a inventat lentilele bifocale, reușind astfel să-i ajute pe oameni să vadă mai bine atât de la distanță, cât și de la apropiere.

Cum alegem corect ochelarii de vedere

Nedepistate la timp, problemele de vedere pot provoca deteriorarea continuă a vederii. Există două probleme principale ale ochilor:

Prezbitismul – afecțiune care ne împiedică să observăm obiectele aflate în apropiere

Miopia – afecțiune din cauza căreia nu putem vedea clar obiectele aflate la distanță

Există mai multe simptome pe care aceste probleme le pot genera și care ar trebui să ne determine să cerem ajutorul unui specialist, astfel încât să le corectăm cu ajutorul unei perechi de ochelari:

  • Vederea încețoșată
  • Dificultatea de a vedea obiectele noaptea
  • Oboseala ochilor
  • Incapacitatea de adaptare a ochilor de la lumină la întuneric

Alegerea unei perechi de ochelari se face după un consult de specialitate, realizat de un medic oftalmolog. În urma consultației, specialistul descoperă problema de vedere, iar apoi recomandă purtarea unei perechi de ochelari. Aceștia trebuie realizați în laboratoare speciale, de către persoane autorizate. Medicii recomandă să evităm achiziționarea ochelarilor de vedere de la standurile din incinta supermarketurilor sau a piețelor.

Ce provoacă problemele de vedere

Dezvoltarea tehnologică are un impact major asupra sănătății ochilor noștri. Lumina albastră a dispozitivelor electronice, precum telefonul mobil, tableta, laptopul sau televizorul este considerată responsabilă de apariția problemelor de vedere. Conform unui studiu al Institutului Național de Sănătate Publică din SUA, peste 21 de milioane de cetățeni americani au probleme de vedere și poartă ochelari din cauza utilizării ecranelor cu lumină albastră. Dispozitivele electronice sunt utilizate și în timpul școlii online.

Tocmai de aceea, specialiștii susțin că există o legătură între școala online și efectele oftalmologice în cazul copiilor și adolescenților. Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția asupra acestor aspecte și recomandă părinților să fie foarte atenți cu privire la timpul pe care copiii îl petrec în fața dispozitivelor digitale. Specialiștii OMS susțin că perioada maximă de expunere nu trebuie să depășească trei ore.

Ochelari de vedere sau lentile de contact?

Din primele secole ale Evului Mediu și până în prezent, industria optică a evoluat, astfel că o alternativă la clasicii ochelari de vedere sunt lentilele de contact. Există diferențe în ceea ce privește folosirea ochelarilor sau a lentilelor de contact. Avantajul ochelarilor constă în faptul că sunt ușor de purtat și nu au nevoie de îngrijire specială, așa cum se întâmplă cu lentilele de contact. Spre deosebire de ochelari, lentilele de contact oferă o vedere mult mai naturală. Ele se mișcă împreună cu ochiul și nimic nu poate bloca ceea ce vezi. Mai mult, lentilele de contact nu se aburesc, așa cum se întâmplă cu ochelarii.

Articole recomandate
Afecțiuni ale ochilorAfecțiuni neurologiceAFECȚIUNI ȘI TRATAMENTEBoli endocrineOncologie

Adenom hipofizar. Tipuri, cauze si simptome

3 Minute
Adenomul hipofizar este o tumoare, în cele mai multe cazuri benignă, dar poate cauza probleme precum pierderi de memorie, pierderea…
Afecțiuni ale ochilorAfecțiuni neurologiceAFECȚIUNI ȘI TRATAMENTE

Migrenă - simptome, cauze, tratament

4 Minute
Migrena este o afecțiune pe care cei mai mulți oameni au experimentat-o cel puțin o dată în viață. Durerea severă…
Istoria medicineiRETROSFATURI MEDICALE

Medicul care a descoperit că spălatul pe mâini salvează vieți

6 Minute
Un medic este ridiculizat pentru că propune spălatul pe mâini în spital Azi spălatul pe mâini este o activitate cu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *