Spondilita anchilozantă este un tip de artrită care provoacă dureri în partea inferioară a spatelui. În timp, vertebrele pot fuziona și pot deveni rigide (anchiloză). În spondilita anchilozantă anumite exerciții pot fi o foarte bună modalitate de a atenua durerea și de a menține flexibilitatea coloanei vertebrale. De asemenea, analgezicele pot ajuta la reducerea durerii.
Nu orice durere de spate este semn de spondilită anchilozantă, află mai multe despre durerile de spate pentru a putea identifica mai corect posibilele semne.
Articolul prezintă ce este spondilita anchilozantă, care sunt simptomele și cauzele, precum și ce puteți face în cazul în care vă confruntați cu această afecțiune.
Ce este spondilita anchilozantă?
Spondilita anchilozantă este un tip rar de artrită care provoacă durere și rigiditate la nivelul coloanei vertebrale. Spondilita anchilozantă este o boală autoimună, cunoscută și sub numele de boala Bechterew, și începe de obicei în partea inferioară a spatelui. Spondilita anchilozantă se poate extinde în zona gâtului sau poate deteriora articulațiile din alte zone ale corpului.
„Anchiloză” înseamnă oase fuzionate sau alte țesuturi dure, „spondilită” înseamnă inflamație la nivelul oaselor coloanei vertebrale sau al vertebrelor.
Nu există tratament pentru spondilita anchilozantă, dar medicamentele și exercițiile fizice pot ajuta la ameliorarea simptomelor.
Spondilita anchilozantă: simptome
Spondilita anchilozantă începe adesea cu articulațiile sarcoiliace, unde coloana se conectează cu pelvisul. Spondilita anchilozantă poate afecta locurile în care tendoanele și ligamentele se atașează la oase și poate ajunge până la fuziunea vertebrelor. Printre simptomele spondilitei anchilozante se numără rigiditate în:
- Partea inferioară a spatelui
- Fese
- Umeri
- Mâini
- Cutia toracică
- Șolduri
- Coapse
- Picioare
- Călcâie
De asemenea, ați mai putea observa:
- Dureri care se agravează dimineața sau după ce stai mult timp pe scaun
- Coloană vertebrală rigidă sau care se curbează în față
- Oboseală
- Umflături la nivelul articulațiilor
- Dificultăți în a respira adânc
Spondilita anchilozantă: cauze
Nu este clar ce anume cauzează spondilita ahchilozantă, dar cauzele sunt cel mai probabil de natură genetică. Majoritatea persoanelor cu spondilită anchilozantă au o genă care produce o proteină numită HLA-B27, care determină sistemul imunitar să atace unele bacterii comune în organism și provoacă simptomele spondilitei anchilozante. De asemenea, spondilita anchilozantă poate apărea în cazul pacienților care suferă de:
- Boala Crohn
- Colită ulcerativă
- Psoriazis
Spondilita anchilozantă: recomandări
Medicamentele pot fi de ajutor pentru unele persoane, dar un stil de viață activ este cheia pentru a gestiona spondilita anchilozantă.
Exercițiile fizice ajută la reglarea posturii și mențin coloana vertebrală flexibilă.
De asemenea, în spondilita anchilozantă, kinetoterapia ajută la întinderea mușchilor încordați, la menținerea coloanei vertebrale stabile și la deprinderea unor tehnici care pot reduce durerea.
Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene cu prescripție medicală ajută în cazul majorității pacienților cu spondilită anchilozantă, dar acestea pot duce la sângerări gastrice, probleme cardiace și au alte efecte secundare.
Nu există alimente interzise în spondilita anchilozantă, dar, în cazul în care urmați un tratament medicamentos, trebuie să țineți contul că anumite medicamente au interacțiuni cu unele alimente.
În cazurile severe de spondilită anchilozantă, medicul poate prescrie medicamente mai puternice, cum ar fi cele biologice, alcătuite din elemente similare proteinelor, dar aceste pot avea efecte secundare severe, inclusiv infecții.
De asemenea, există anumite remedii care pot ameliora viața pacienților cu spondilită anchilozantă și care pot fi făcute acasă, printre acestea se numără:
- Exercițiile fizice zilnice, chiar și numai câteva minute pe zi
- Menținerea unei greutăți sănătoase, astfel încât articulațiile să nu fie supuse unui stres suplimentar
- O dietă bogată în acizi grași omega-3
- Evitați fumatul: adesea, persoanele fumătoare au acuzat simptome agravate pe măsura înaintării în vârstă
- Căldura aplicată pe articulațiile înțepenite și pe mușchii încordați și aplicarea de comprese reci pe zonele inflamate
Surse:
https://my.clevelandclinic.org/
https://www.webmd.com/
https://spondylitis.org/