Boala Still la adulți este o afecțiune inflamatorie rară care poate afecta întregul organismul (boală sistemică). Persoanele afectate de boala Still pot avea episoade de febră mare, erupții cutanate, dureri articulare, dureri musculare, dureri în gât și alte simptome asociate cu boala inflamatorie sistemică .
Articolul prezintă ce este boala Still, care sunt simptomele și modul de manifestare, precum și posibilele tratamente.
Ce este boala Still a adultului?
Boala Still cu debut la adulți este un tip rar de artrită despre care se crede că este de natură autoimună. Inflamația poate afecta câteva articulații la început, dar în timp pot fi implicate tot mai multe articulații.
Unele persoane pot avea o singură criză de boală urmată de o remisie de durată (fără simptome vizibile), în timp ce în cazul altor persoane, boala Still se dezvoltă ca o artrită cronică. Boala Still afectează deopotrivă bărbații și femeile, de obicei adulți tineri cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani.
Cum se manifestă boala Still a adultului?
Boala Still, sau boala autoimună Still, este o afecțiune provocată de sistemul imunitar care atacă propriul organism. Această afecțiune poate provoca rigiditate la nivelul articulațiilor, precum și inflamații în anumite zone ale corpului.
Boala Still: simptome
Simptomele, evoluția și gravitatea bolii Still variază foarte mult de la o persoană la alta, dar au fost identificate trei modele principale:
- Modelul monofazic: pacienții cu boala Still monofazică au un singur episod de simptome care durează de obicei de la câteva săptămâni la câteva luni, dar mai puțin de un an.
- Modelul polifazic: pacienții cu boala Still polifazică dezvoltă mai mult de un episod de simptome. Persoanele afectate sunt, de obicei, lipsite de simptome timp de săptămâni până la ani între episoade. În general, episoadele ulterioare tind să fie mai puțin severe și de durată mai scurtă decât cel inițial.
- Modelul cronic: pacienții cu boala Still cronică au simptome persistente în timp.
Majoritatea pacienților cu boala Still dezvoltă o anumită combinație a simptomelor asociate în mod normal cu boala inflamatorie sistemică. Acestea includ un vârf de febră, o erupție cutanată, dureri musculare și dureri articulare și inflamații la nivelul articulațiilor.
Febra asociată cu boala Still este de obicei mare. La unii pacienți, vârfurile de febră apar o dată sau de două ori pe zi, de obicei la sfârșitul după-amiezii sau seara devreme.
Erupția cutanată este de culoare roz sau somon. Aceasta afectează în principal pieptul și coapsele, dar poate afecta și brațele, picioarele și fața. Poate fi pruriginoasă sau nu și tinde să dispară rapid.
Articulațiile afectate pot deveni umflate, rigide și inflamate. Genunchii și încheieturile mâinilor, gleznele și șoldurile sunt cele mai frecvent afectate.
Durerea articulară și musculară poate fi intensă și este adesea mai gravă în timpul episodului febril. Dacă nu este tratată, inflamația cronică a articulațiilor poate duce la distrugerea acestora.
Alte simptome includ:
- Dureri în gât
- Dureri abdominale
- Greață
- Pierderea poftei de mâncare
- Scădere în greutate
- Mărirea splinei și a ficatului
- Mărirea ganglionilor limfatici
Mai rar, boala Still poate provoca inflamarea organelor interne. La unii pacienți membrana subțire care înconjoară pericardul sau miocardul se poate inflama provocând pericardită sau miocardită. De asemenea, membrana care înconjoară plămânii se poate inflama (pleurită) și poate determina acumularea de lichid în jurul plămânilor, provocând probleme respiratorii, dar trebuie să țineți cont că acestea pot apărea și în cazul altor boli respiratorii.
Boala Still: tratament
Medicul reumatolog poate prescrie antiinflamatoare nesteroidiene care ajută la reducerea inflamației și a durerii. De asemenea corticosteroizii pot fi necesari în cazurile severe.
În unele cazuri, este posibil să fie necesară administrarea de medicamente chiar și după dispariția simptomelor (terapie de întreținere).
Surse:
https://rarediseases.org/
https://www.arthritis.org/
https://www.versusarthritis.org/