LIFE STYLEPsihiatrie

Un simplu sărut ne-ar putea ajuta să scăpăm de stres și anxietate

Stresul și anxietatea sunt probleme specifice omnului modern. Ședințele de psihoterapie, plimbările relaxante sau evitarea activităților solicitante ne pot ajuta să le ținem sub control. Există însă și alte metode prin care am putea să ne relaxăm și să lăsăm temerile și grijile deoparte. Se pare că eficient în lupta cu anxietatea și stresul este și sărutul. Explicația constă în faptul că, în timpul sărutului în corpul nostru se eliberează substanțe chimice – hormonii fericirii – a căror acțiune este de a induce organismului senzația de relaxare. Citește acest articol și află cum ne poate influența pozitiv starea de sănătate, un simplu sărut.

Sărutul ne ajută să scăpăm de stres și anxietate

Potrivit unui studiu publicat în revista medicală The Lancet, anul trecut, la nivel mondial, peste 44 de milioane de oameni au fost afectați de anxietate sau au avut probleme de sănătate din această cauză. De asemenea, tot anul trecut, potrivit unei statistici a Institutului American de  Control al Stresului, SUA, peste 70% din cetățenii peste 20 de ani ai Statelor Unite ale Americii s-au confruntat cu situații care le-au provocat stări de stres. Având în vedere cifrele prezentate, oamenii de știință atrag atenția cu privire la importanța pe care trebuie să o aibă metodele de reducere ale stresului și anxietății.

Din păcate, cei mai mulți din noi preferă să înfrunte singuri aceste probleme, fără să ceară ajutoul. Iar statisticile confirmă această ipoteză. Ultimele date oficiale cu privire la ajutorul cerut unui specialist de persoanele care suferă de stres și anxietate au fost realizate în 2019 de către Centrul de Control al Bolilor (CDC), SUA, și au vizat populația Statelor Unite ale Americii.

Conform cifrelor, doar 9.5% din persoanele care s-au confruntat cu probleme legate de anxietate au cerut sprijinul unui specialist sau au mers la terapie. Există însă și alte metode prin care putem ține sub control fricile și grijile pe care le avem. Potrivit specialiștilor healtline.com, un simplu sărut ne-ar putea elibera de stres și ne-ar putea ajuta să ne relaxăm. În timpul unui sărut, organismul reglează nivelul cortizolului, substanță cunoscută și sub numele de hormonul stresului. Un nivel crescut de cortizol ne face să intrăm în panică și să gestionăm cu dificultate momentele aglomerate.

Nivelul mare de cortizol este responsabil și de apariția insomniei, a stărilor de slăbiciune musculară sau de creșterea tensiunii arteriale, atunci când stresul și anxietatea se instalează. De asemenea, prin sărut corpul eliberează mai multă oxitocină, substanță pe care oamenii de știință au denumit-o hormonul iubirii. Datorită ei, printr-un sărut, oamenii se calmează și se relaxează.

Sărutul amplifică producția de hormoni a fericirii

În timpul unui sărut, creierul eliberează un cocktail de substanțe chimice responsabile care ne fac să ne simțim bine și să obținem plăcerea. Aceste substanțe poartă numele de  hormonii fericirii. Beneficiile pe care le au asupra organsimului sunt multiple. Iată câteva dintre ele:

  • Reglează starea de spirit și influențează starea de somn
  • Ajută la obținerea plăcerii sexuale și cresc nivelul de empatie și încredere
  • Pot alunga durerea, fiind considerați un adevărat analgezic natural al organsimului
  • Rol de neurotranmisțători în multe activități cerebrale

De asemenea, datorită eliberării hormonilor fericirii, sărutul poate provoca sentimente precum afecțiunea sau atașamentul. Sărutul partenerului sau al partenerei poate îmbunătății relația pe care o aveți, datorită efectelor hormonilor fericirii.

Sărutul ajută la slăbit

Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință din cadrul Universității Arizona, SUA, sărutul ar putea fi benefic și în cazul persoanelor care doresc să slăbească. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că sărutul poate reduce nivelul de colesterol la nivelul arterlor și venelor și al țesutului adipos. Posibilele efecte ale sărutului în controlul greutății sunt generate de faptul că, în timpul unui sărut, inima pompează mai mult sânge, vasele sanguine se dilată, iar astfel se produce o mai bună curățare a lor de depunerile de grăsime. Totodată, intensificarea circulației sanguine ar putea avea ca efect și reducerea stratului de grăsime din organism. Se produce astfel o accelerare a procesului de ardere a lipidelor.

Sărutul și educația sexuală

Sărutul este un element prin care ne arătăm afecțiunea față de partener și care ne poate ajuta să obținem plăcerea sexuală Tocmai de aceea copiii și adolescenții trebuie educați cu privire la impactul pe care îl poate avea un sărut, ținând cont de acest context. Într-un interviu acordat PortalMed, psihologul Sorina Dumitrache a explicat ce importanță are educația sexuală în școli: „Este important de precizat faptul că educația sexuală nu se referă doar la ceea ce înseamnă transmiterea unor informații referitoare la anatomie și la sănătatea reproducerii, ci ar trebui să includă încă de timpuriu noțiuni referitoare la grija față de propriul corp, contactul cu propriile emoții, trăiri, încurajarea exprimării și dezvoltarea capacității de a construi relații sănătoase”.

 

Articole recomandate
Alimentație sănătoasăLIFE STYLE

Uleiul de in: beneficii, recomandări și modalități de utilizare

3 Minute
Semințele de in sunt cunoscute pentru numeroasele lor beneficii pentru sănătate printre care se numără aportul unei doze consistente de…
Alimentație sănătoasăLIFE STYLE

Fructoza este dăunătoare pentru organism? Află tot ce trebuie să știi despre zahărul din fructe

3 Minute
Alături de glucoză, fructoza este una dintre cele două componente ale zahărului adăugat. Conform specialiștilor, fructoza este cel mai dăunător…
Alimentație sănătoasăLIFE STYLE

Beneficiile consumului de smochine

2 Minute
Smochinele sunt asociate cu sănătatea și cu prosperitatea încă din cele mai vechi timpuri. Smochinele nu sunt un fruct obișnuit,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *